close
Stiri vechi

Cutremur puternic cu magnitudinea de 6,3 grade in zona stramtorii Gibraltar

Cutremur puternic cu magnitudinea de 6,3 grade in zona stramtorii Gibraltar
Un cutremur puternic cu magnitudinea moment de 6,3 grade s-a produs in ziua de luni, 25 ianuarie, in regiunea stramtorii Gibraltar.

Sursa foto: EMSC

Cutremurul a avut loc la ora 4h22min UTC (ora locala 5h22min in Spania, respectiv 4h22min in Maroc). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul miscarii seismice a fost localizat in vestul Marii Mediterane, la cca. 156 km est de Gibraltar. Cutremurul s-a produs la adancimea de 10 km si a avut magnitudinea de 6,3 grade pe scara bazata pe moment seismic.
Seismul a fost urmat de mai multe replici, cea mai puternica dintre acestea producandu-se la ora 4h34min UTC; magnitudinea celei mai puternice replici a fost de 5,3 grade. Alte replici moderate s-au inregistrat la 5h54min UTC (magnitudine moment 5,2) si, respectiv, 6h10min UTC (magnitudine moment 5,0). In afara de acestea, s-au mai inregistrat si alte replici cu magnitudini de pana la 4,5-4,7 grade.
Cutremurul a fost resimtit in zonele de coasta din sudul Spaniei si nordul Marocului, respectiv al Algeriei, dar nu au fost raportate pagube materiale.
In ultimele zile s-a inregistrat o crestere a activitatii seismice in zona stramtorii Gibraltar. Un cutremur cu magnitudinea moment de 5,0 grade s-a produs in aceeasi zona in ziua de 21 ianuarie, la ora 13h47min UTC.

Sorin

The author Sorin

Leave a Response